Bucuresti e un soi de Zina Dumitrescu cu strazi

Marty cu poponarii lui aranjau localul. Domnica ratacea prin hotel. Eu am urcat la mine. Ma plictiseam. M-am rezemat cu nasul de fereastra. Ningea tare. Priveam fulgii de zapada cu ochii labagiului patetic care scrie poeme proaste pentru femeile pe care le fut intotdeauna altii, de regula analfabetii. Cadeau pe fetele urate ale constructiilor din Bucuresti lasand dare umede amestecate cu praf. Bucuresti nu e frumos nici macar cand ninge, ba dimpotriva. E ca si cum i-ar lua cineva machiajul de pe bot si i-ar dezvalui ridurile, expresia aia smechera care te irita de-ti vine sa-l iei la bataie, e un soi de Zina Dumitrescu cu strazi. M-am indepartat de geam si m-am privit. Nic Labis oglindit in geamul murdar de la ultimul etaj. Ma priveam si nu prea stiam de unde sa ma iau. Ia spune Stefan, poti sa scoti un rest de portret din cacatul ala de umbra? Ce poti sa povestesti despre unul care s-a ferit de intrigi ca de dracul. El n-a miscat nimic din rosturile lumii, a stat doar la marginea ei si a privit. Din cand in cand a intins mana doar ca sa o atinga, doar ca sa ii simta pulsul, sau gustul. A privit lumea asa cum priveste acum umbra aia din geam peste care cad fulgi de zapada, impersonali si tacuti, frumosi ca niste morti. N-a iubit, n-a urat, doar a mimat ca simte ceva. El este anonimul care calatoreste aiurea prin lume purtand pe umeri o maimuta, poposind din cand in cand in cate un targ prafuit si invitand lumea sa atinga animalul si sa ii vorbeasca. Lumea se apropie, e curioasa, pune intrebari in timp ce maimuta scuipa in loc sa raspunda, toti se amuza, toti sunt furati de farmecul conversatiei cu o fiinta care nu converseaza, toti ignora barbatul usor cocosat asteptand cuminte ca tot circul asta sa se termine, ca lumea sa se indeparteze, iar el sa o ia mai departe la picior intr-o directie necunoscuta, lasand in urma o dara subtire de praf si mirarea cate unui localnic curios sa vada cum cuplul de mai devreme se transforma intr-un animal ciudat, jumatate om jumatate neghiob si dispare astfel in arcul de cerc tot mai ingust descris de soarele la apus.