Bai deci camera 18. Era intuneric pentru ca turist trasese perdelele bine. Televizorul era dat la tare pe Pro Cinema. Tocmai se dadea o reclama. Bine la Pro Cinema se da doar reclama. Aprind lumina si... buey Rita, tii minte cand mergeam amandoi la tanti Clementina sa mai cumparam una alta, un salam, o conserva de peste si niste vin? Buey, aia nu avea nimic pe raft, era falita, ne mintea in fata. Adevaratul minimarket era aici. Pe masa aia mica din mijloc erau doua sacose desfacute din care se revarsau cateva sandwich-uri de la Subway, doua cu ton restul cu vita, niciuna cu toping, patru strudele de mere impachetate in hartie maron, un pateu din ficat de porc, o cutie de barnza topita, niste rosii, un ardei gras, doua cepe si doua siruri de covrigi. Pe televizor era tava pe care tinem noi paharele, iar pe ea intinsi mai multi ciorchini de struguri. Albi. Aproape neatinsi. Pe pat o casoleta cu capsuni consumata pe jumatate, inconjurata de firimituri de paine, pete de grasime si apa. Pe jos ambalaje de : pufuleti, covridog (cu resturi), prajiturele Magura, iaurt de baut si halvita. Am muscat dintr-un sandwich. Bun. Am muscat dintr-o rosie. De cacat, olandeza. Am gustat din branzica topita cu putina ceapa. Bun. Uite asa, am gustat din toate. Gustam si-mi inchipuiam ca sunt turist umflat, egal cu veneam de la vreo treaba prin Bucuresti, asa, functionar de la Prefectura gen, sau seful DIAP de la primaria aia de cacat condusa de primar corupt si din acest motiv reales la fiecare cicul electoral,sau presedintele filialei locale a PSD care venea sa dea dreptul la Dragnea si dupa toate astea la un loc, obosit si transpirat de atata alergatura si muie luata de la sefi, se opreste in Carefour-ul ala de pe Plevnei si incepe sa indese in sacose mancare, multa mancare, multa si diversa, fala industriei petrochimice, chestii care nu se gasesc in orasul lui de cacat pentru ca lumea inca mai cumpara de la piata, inca mai rupe rosia de pe arac, barbatii inca mai fumeaza in interior impreuna cu politaii iar femeile inca nu se spala la pizda nici inainte si nici dupa, ceea ce e egal cu a le face atractive, asta pe langa faptul ca sunt cretine, iar dupa ce indeasa marfa in sacose inchipuindu-si ca se va indopa cu tot ce a cumparat alearga spre camera de hotel, tranteste usa de perete, arunca pachetele pe unde apuca, le desface febril, incearca sa le aseze intr-o ordine, intr-un soi de decor pana cand, epuizat, apuca sa topeasca doar punga de pufuleti si capsunele, un sandwich si niste prajiturele, se intinde pe langa celelalte furaje si le priveste vinovat, scoate din buzunar o poza mica in care rad doi copii grasi si ei, langa o mama grasa si ea, le vorbeste frumos, le vorbeste cu lacrimi in ochi isi cere iertare pentru ca a tocat toti banii pe mancare numai pentru el, lacrimile ii cad pe poza iar imediat dupa ele si balele imbibate cu hrana industriala, se sterge la gura apoi indeasa in ea un covrig pentru ca, pula mea, ca sa ai lacrimi trebuie sa le hranesti, nu Rita? Mananc si plang, mananc si am revelatia ca de fapt Labis the first n-a scris moartea caprioarei la vanatoare ci la o pomana porcului cu sefi comunisti, burtosii aia imbecili care se imbatau atat de tare incat futeau gaina la ceaun si mancau pizda cu mujdei de usturoi, aia care infulecau pana plangeau, dupa care iar mancau pentru ca plansul ii epuiza, plansul si mai ales ca li se intampla fara niciun motiv, plangeau pentru ca nu stiau de ce plangeau, dupa care iar mancau si rupeau cu coltii nu dintr-o caprioara ci dintr-un porc, pana ramanea scheletul alb, pana se umplea incaperea cu apa sarata, se ridica pana la tavan si daca priveai pe fereastra apucai sa vezi plutind aiurea pe fund cadavre cu mainile si picioarele desfacute, cu gurile desfacute, cu pantalonii plini de cacat si cu ochii... da si cu ochii inecati pana si ei in lacrimi. Sa-mi bag pula, 

Rita, am iesit de acolo in fuga. Flamand.